User Rating: 5 / 5

Star ActiveStar ActiveStar ActiveStar ActiveStar Active
 

     Numele comunei “Brodina” apare pentru prima data în 1908, când s-a constituit sub această denumire. (Brod = vad sau loc de trecere „cu piciorul” a unui râu.)

     In prezent, comuna cuprinde următoarele sate: 1. Brodina, 2. Falcău, 3. Sadău, 4. Brodina de Jos, 5. Cununschi, 6. Dubiusca, 7. Ehreşte, 8. Zalomestra, 9. Paltin şi 10. Norocu. (Cel mai vechi sat al comunei Brodina, este satul Sadău.) 

     Poziţia geografică a comunei a favorizat, aşezarea locuitorilor, a pastorilor pe aceste locuri încă din mai vechi timpuri.Dimitrie Cantemir în lucrarea "Descriptio Moldaviae" vorbeşte de existenta unor ‘ţări’ formate din triburi tracice, carpii.

     In sec. al XIV-lea, voievodul maramureşean Bogdan, s-a sprijinit la venirea lui în Moldova pe locuitorii de aici. Mai târziu, acest teritoriu a făcut parte din domeniul bisericesc al mănăstirii Putna, unde există lucrarea „Topografie der Bukowina” (1774-1785), în care se atestă existenţa în satul Sadău, a 120 de familii.

     In lucrarea “Problema bisericeacă în Bucovina” din anul 1775, se aminteşte de faptul că unii locuitorii din Galiţia, nemaiputând suporta jugul austriac, au părăsit ţara, aşezându-se alături de populaţia româna din nordul Obcinelor, aceştia poarta numele de huţuli şi şi-au întemeiat primele locuinţe, pe cele mai înalte poieni şi ascunse văi.

     Primul sat „Sadău” a cărui denumire înseamnă „grădină”, este explicat prin apariţia în acest sat a primei grădini, unde au fost cultivaţi primii pomi fructiferi, de unul din cei mai vechi locuitori – pe nume Hudema Vasile.

     Celelalte aşezări ca: Brodina de Jos, Brodina şi Falcău, au luat fiinţă prin migraţia populaţie din împrejurimi. Satul Falcău este legat de migraţia locuitorilor din comuna Straja – care constituia forţa de munca de bază, pentru fabrica de cherestea înfiinţată in anul 1870, ca si pentru ferăstraiele din Falcău si gura Brodinei.

    O altă provenienţă a locuitorilor, este ca urmare a reformei agrare înfăptuită după cel de al II-lea război mondial, când văduvele din comuna Straja ca şi invalizii de război, au primit aici pământ.

Legaturi Utile

Vremea

Curs Valutar

Reclama

Autentificare

Imagini

10949769_943754035659554_5815048353241735861_n.jpg